Harry, asta e teatrul in care vreau sa joc si sa fac decoruri si costume. Un teatru doar pentru nebuni.
Si sinuciderea e o boala care te tine in viata pana la urma, nu-i asha ? Si de fapt niciun sinucigas nu comite cumplita fapta. El doar traieste cu obsesia de a o face si isi imagineaza moduri in care evenimentul eliberator s-ar putea intampla. Se sinucid numai cei care ajung la un fel de disperare sau uitare de sine pentru cateva momente. Atat. Conteaza doar contextul. Atat. Au avut o dezamagire si pentru 2 secunde nu au mai vazut nimic. Li s-a oprit inima pe un pistol sau le-a pulsat ultima vena inainte de atingerea unui cutit,etc.
Dar cand esti un sinucigas, cand suferi de boala asta, te gandesti doar. Viata are nuante si sensuri ciudate pentru tine. Oglinda te infatiseaza altcumva decat esti, nu ? Spune-mi ce vezi? un animal, o planta , un monstru de nedescris ai carui ochi se impletesc si suprapun? Mda. Intri in culoare cu multe usi, simti un pustiu de nedescris si ti-e ameteala in loc sa te sufoci si sa cauti o iesire. Deasupra lor sunt mesaje, franturi de ganduri. Inspaimantator. Intr-atat incat sa le deschizi si sa le traiesti terifiat pe rand.
Asha. Azi mi-am amintit de cartea care a avut cel mai mare impact asupra mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu